Viitor prin Acțiune

Status: Fundraising

Pentru că am vrea să trăim într-o lume în care luarea deciziilor la nivel local și regional din România implică și tinerii, liderii de tineret, profesorii și profesoarele atunci când vine vorba despre implementarea Agendei 2030, sustenabilitate și schimbări climatice.

0% Complete
Suma:

0 RON

Galantomi:

1

Donatii:

0

Target:

10,000 RON

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

Responsabilitatea globală este una dintre prioritățile noastre; ne dorim ca oamenii să conștientizeze cât de importante sunt acțiunile lor de zi cu zi și ce efect au asupra planetei. Să înțeleagă cât de importantă este cetățenia globală și cât de mult pot influența ce se întâmplă pe alte continente, sau chiar aici, prin felul în care trăiesc. Și, din grijă pentru planetă, am început derularea proiectului „Viitor prin Acțiune”.
Ne dorim ca prin acest proiect să ajungem mai aproape de oameni și să reușim să stimulăm participarea lor civică. Mai întâi o să creăm o rețea activă de formatori și formatoare în educația non-formală, care să fie activă pe dezvoltarea de competențe de cetățenie globală și care să activeze, la rândul ei, o comunitate de 1.200 de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani din 16 localități.
Apoi, acești tineri, împreună cu formatorii/formatoarele, vor dezvolta o serie de activități de participare cetățenească și vor contribui la acțiunile de advocacy pentru a influența autoritățile să implementeze Agenda 2030 în localitățile țintă.